Salariul minim din 2027, pensiile și taxele pe muncă, pe masa Guvernului! Ce a cerut Confederația Sindicală Meridian

0
770
Salariul minim din 2027, pensiile și taxele pe muncă, pe masa Guvernului! Ce a cerut Confederația Sindicală Meridian
Trimite să vadă și alții!

Creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, modificarea fiscalității muncii, protejarea pensiilor și relansarea negocierilor colective se numără printre principalele solicitări transmise Guvernului de către Confederația Sindicală Națională Meridian. Totodată s-a venit cu propuneri suplimentare privind impozitarea primei locuințe, voucherele de vacanță, costurile energiei și multe altele.

Problemele angajaților din România au ajuns din nou pe masa Guvernului. Reprezentanții celor cinci mari confederații sindicale au participat la o reuniune cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai Executivului, zilele trecute, în cadrul căreia au fost prezentate mai multe propuneri pentru protejarea veniturilor populației și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Discuțiile au avut loc într-un moment important pentru stabilirea politicilor economice și sociale aferente anului 2027, în condițiile în care pregătirea viitorului buget de stat trebuie să țină cont și de presiunile asupra nivelului de trai.

Documentul comun prezentat Guvernului cuprinde revendicări care vizează milioane de salariați, de la angajații din sectorul privat până la personalul bugetar. Multe dintre subiectele abordate urmează însă fie negociate în perioada următoare, după ce vor avea cifre oficiale în ceea ce privește deficitul României pe anul 2026, astfel încât să poată realiza un buget pentru anul viitor care să se încadreze în țintele asumate de stat în fața Uniunii Europene.

Salariul minim pe economie trebuie stabilit pentru 2027

Una dintre cele mai importante solicitări ale sindicatelor privește stabilirea salariului minim brut pe țară începând cu 1 ianuarie 2027. Reprezentanții angajaților cer ca viitorul nivel salarial să fie calculat ținând cont de prevederile legale și de valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent.

Sindicaliștii consideră că salariul minim trebuie să reflecte mai bine cheltuielile reale ale unei familii, în condițiile în care costurile pentru alimente, locuință, energie, transport și servicii medicale continuă să reprezinte o presiune importantă asupra bugetelor gospodăriilor.

Pe agenda discuțiilor a fost și reforma salarizării personalului bugetar. Sindicatele vor reluarea demersurilor pentru o lege a salarizării unitare care să corecteze inechitățile existente și să asigure un sistem de remunerare mai coerent.

O altă revendicare importantă privește fiscalitatea aplicată veniturilor salariale. Aici, se dorește ca o parte din contribuțiile de asigurări sociale suportate în prezent de angajați să fie transferată către angajatori. Scopul acestei propuneri este reechilibrarea sarcinii fiscale asupra muncii și creșterea veniturilor disponibile ale salariaților.

Contractele colective de muncă, o prioritate pentru Confederația Sindicală Meridian

Reprezentanții angajaților cer și consolidarea negocierilor colective, inclusiv prin inițierea unor discuții la nivel național și stimularea negocierilor sectoriale.

O atenție specială este acordată companiilor cu capital de stat, unde sindicatele reclamă existența unor obstacole care îngreunează încheierea contractelor colective de muncă.

Printre propunerile prezentate se află intensificarea controalelor pentru verificarea respectării legislației și introducerea unor stimulente pentru angajatorii care acceptă negocierea și semnarea contractelor colective.

De asemenea, bugetele societăților comerciale cu capital majoritar de stat să fie aprobate prin hotărâre de Guvern în maximum 30 de zile de la adoptarea bugetului de stat pentru 2027. Această măsură ar permite companiilor să aibă o planificare financiară predictibilă și ar crea condiții mai bune pentru negocierea drepturilor salariale.

Ce solicitări a prezentat CSN Meridian în fața premierului

Confederația Sindicală Națională Meridian a fost reprezentată la reuniune de Dumitru Fornea, secretarul general al organizației, și Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor SILVA. Cei doi au prezentat propuneri privind protejarea veniturilor familiilor, politica fiscală, turismul românesc și sectorul forestier.

Dumitru Fornea a insistat asupra necesității ca apropierea României de standardele economice și sociale occidentale să se reflecte efectiv în nivelul de trai al populației. Acesta a susținut indexarea pensiilor și salariilor, în condițiile respectării obligațiilor legale și ale posibilităților economice ale statului.

Un alt subiect important a fost utilizarea coșului minim de consum pentru un trai decent ca reper în stabilirea politicilor salariale. În opinia reprezentanților confederației, deciziile privind veniturile populației trebuie să țină cont de cheltuielile reale pentru hrană, locuire, sănătate, educație, energie și transport.

Una dintre propunerile prezentate de Dumitru Fornea vizează impozitarea proprietăților și protejarea locuinței familiale. Secretarul general al CSN Meridian a susținut necesitatea unui tratament fiscal diferențiat pentru prima locuință, utilizată efectiv de familie.

Argumentul organizației sindicale este că locuința principală nu reprezintă doar un bun imobiliar, ci și un element esențial pentru siguranța și stabilitatea unei familii. Din acest motiv, impozitarea proprietății ar trebui analizată și în funcție de veniturile proprietarilor, nu exclusiv prin raportare la valoarea locuinței.

Voucherele de vacanță ar putea crește la 1.000 de lei

CSN Meridian a prezentat și propuneri pentru relansarea turismului intern, pornind de la solicitările organizațiilor sindicale din domeniul hotelier, al restaurantelor și al turismului.

Printre măsurile avansate se numără majorarea valorii voucherelor de vacanță de la 800 la 1.000 de lei. De asemenea, sindicaliștii susțin extinderea accesului la aceste beneficii pentru angajații din mediul privat și analizarea unor stimulente fiscale pentru angajatorii care acordă vouchere de vacanță.

Organizația consideră că încurajarea concediilor petrecute în România ar putea contribui la dezvoltarea turismului național și la susținerea afacerilor din acest sector.

Dumitru Fornea a atras atenția și asupra potențialului insuficient valorificat al turismului balnear, menționând stațiunile Mangalia și Eforie Nord.

O altă direcție propusă este atragerea unui număr mai mare de turiști străini, inclusiv din China, prin dezvoltarea colaborărilor și îmbunătățirea capacității de procesare a solicitărilor de viză.

Pentru ca solicitările sindicale să devină realitate, este nevoie de negocieri suplimentare, decizii guvernamentale și, acolo unde este cazul, modificări legislative.

Pentru milioane de salariați, următoarele discuții dintre Guvern și partenerii sociali vor fi importante. Salariul minim din 2027, fiscalitatea muncii și viitorul salarizării bugetare sunt teme care pot influența direct veniturile populației în perioada următoare.


Trimite să vadă și alții!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.