Vești importante pentru sistemul sanitar din România. Parlamentul a adoptat proiectul de lege care înăsprește semnificativ pedepsele aplicate celor care agresează personalul medical, auxiliar sanitar sau personalul nemedical din unitățile de asistență medicală. Noile prevederi urmăresc să ofere o protecție sporită angajaților din spitale și clinici, în contextul numărului tot mai mare de incidente violente înregistrate în ultimii ani.
Actul normativ urmează să fie promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Cine beneficiază de noile măsuri de protecție
Legea extinde protecția penală pentru toate categoriile de personal care își desfășoară activitatea în unități medicale publice și private. Astfel, nu mai sunt protejați doar medicii sau asistenții medicali, ci și personalul auxiliar sanitar și personalul nemedical, indiferent de forma în care își exercită profesia.
Totodată, prevederile se aplică și atunci când agresiunile sunt îndreptate împotriva angajaților aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau ca represalii pentru activitatea desfășurată în cadrul unității medicale.
”O măsură foarte bună, venită totuși destul de târziu, având în vedere că avem de-a face aproape în fiecare zi cu persoane nervoase și agresive care au senzația că nu le acordăm atenția cuvenită atunci când vor ele”, a povestit pentru publicația noastră un cadru medical de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, sub protecția anonimatului.
Ce pedepse riscă agresorii
Noua lege majorează considerabil limitele de pedeapsă pentru infracțiunile comise împotriva personalului din sănătate.
Principalele modificări sunt:
- Amenințarea rămâne sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
- Lovirea sau alte acte de violență vor fi pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani, față de 6 luni – 3 ani în prezent.
- Vătămarea corporală va fi sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani, în loc de 6 luni – 6 ani.
- Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte vor atrage pedepse cu închisoarea de la 5 la 15 ani.
- Omorul comis asupra personalului medical va fi pedepsit cu 15 până la 25 de ani de închisoare.
Una dintre cele mai importante noutăți este că sancțiunile se vor aplica și în cazul agresiunilor îndreptate împotriva membrilor de familie ai angajaților din sistemul medical, atunci când faptele au legătură cu activitatea profesională a acestora. Măsura urmărește să prevină intimidarea personalului medical inclusiv prin amenințarea apropiaților.
De ce au fost înăsprite pedepsele
Inițiatorii proiectului au motivat că personalul medical este expus frecvent unor acte de violență verbală și fizică în timpul exercitării profesiei. Prin modificarea legislației, agresiunile asupra angajaților din sănătate vor beneficia de un regim sancționator mai sever, similar celui aplicat altor categorii profesionale care exercită atribuții de interes public.
Deși proiectul a primit votul Parlamentului, acesta nu produce efecte imediat. Pentru ca noile sancțiuni să devină aplicabile, legea trebuie să fie promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial. Abia după finalizarea acestor etape, noile pedepse vor intra oficial în vigoare.



