Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru pentru prevenirea, supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) în spitalele publice și private. Noile măsuri urmăresc creșterea siguranței pacienților, reducerea infecțiilor intraspitalicești și consolidarea protecției personalului medical.
Planuri anuale obligatorii pentru prevenirea infecțiilor
Potrivit proiectului, fiecare spital va avea obligația să elaboreze și să actualizeze anual un plan de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale. Documentele vor trebui adaptate la riscurile specifice fiecărei unități sanitare și vor sta la baza activităților de monitorizare și control.
“Creşterea nivelului de siguranţă a pacienţilor internaţi în unităţile sanitare și prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale constituie un obiectiv major naţional, întrucât aceste infecţii reprezintă principala ameninţare la adresa siguranţei pacienţilor îngrijiţi în unităţi sanitare publice și private cu paturi precum şi în unitățile medicale de îngrijiri paliative”, se specifică în cererea Ministerului Sănătății.
Laboratoare de microbiologie și personal specializat
Noile reguli prevăd că unitățile sanitare trebuie să asigure permanent personal calificat, materiale și echipamente necesare pentru prevenirea infecțiilor. De asemenea, spitalele vor trebui să mențină funcționale laboratoarele de microbiologie, astfel încât diagnosticarea rapidă și identificarea microorganismelor rezistente la antibiotice să poată fi realizate fără întârzieri.
Proiectul introduce metodologii unitare privind supravegherea și raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale, precum și proceduri referitoare la accidentele de expunere la produse biologice în rândul personalului medical. În plus, sunt stabilite responsabilități clare pentru structurile specializate din spitale care se ocupă de prevenirea acestor infecții.
”Din păcate, aceste lucruri trebuiau să existe deja și nu să fie puse în aplicare de acum încolo, pentru că foarte mulți oameni și-au pierdut viața în spitalele românești din cauza infecțiilor și bacteriilor”, a povestit pentru publicația noastră un pacient care a trecut prin momente groaznice din cauza unei infecții contactate într-un spital din țară.
Pacienții vor fi informați cu privire la măsurile de prevenție
Printre noutățile propuse se numără și obligația spitalelor de a informa pacienții și aparținătorii despre măsurile care trebuie respectate pentru limitarea riscului de transmitere a infecțiilor. Totodată, proiectul prevede reguli privind izolarea sau gruparea pacienților cu risc epidemiologic ridicat, acolo unde situația medicală o impune.
Documentul nu produce încă efecte juridice, deoarece se află în etapa de consultare publică. După analizarea observațiilor primite și publicarea ordinului în Monitorul Oficial, noile prevederi vor deveni obligatorii pentru unitățile sanitare vizate. Măsurile urmăresc aplicarea mai eficientă a cadrului legal privind prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale și creșterea nivelului de siguranță pentru pacienți.






