Scena politică din România a intrat într-o nouă perioadă de tensiuni și negocieri intense, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. În centrul tuturor discuțiilor se află acum președintele Nicușor Dan, cel care trebuie să decidă cine va forma viitorul Executiv și dacă actualul premier interimar mai are șanse să revină la Palatul Victoria.
Deși în spațiul public au apărut numeroase interpretări potrivit cărora Bolojan nu ar mai putea fi desemnat din nou premier după ce Guvernul său a căzut în Parlament, specialiștii în drept constituțional și unele surse politice susțin contrariul. Constituția nu îi interzice șefului statului să îl nominalizeze din nou pe același lider politic pentru funcția de prim-ministru.
Curtea Constituțională a precizat clar, prin decizia pronunțată la 28 februarie 2020, că în Constituție nu este stipulată o interdicție generală privind desemnarea în funcția de prim-ministru a unei persoane al cărei guvern a fost înlăturat prin moțiune de cenzură. Astfel, este infirmată ideea conform căreia un prim-ministru demis nu ar mai putea fi nominalizat imediat pentru formarea unui nou Executiv.
„Nimic nu împiedică desemnarea în calitate de candidat la funcția de prim-ministru a persoanei care a ocupat funcția de prim-ministru al unui Guvern demis prin moțiune de cenzură”, se arată în decizia CCR din 28 februarie 2020.
Nicușor Dan, în fața unei decizii uriașe
După votul din Parlament, președintele României a devenit principalul actor al scenei politice. Conform procedurilor constituționale, acesta trebuie să cheme partidele la consultări și să desemneze un candidat pentru funcția de premier.
În culisele politicii se discută deja mai multe scenarii. Unul dintre ele presupune păstrarea lui Ilie Bolojan în funcție, dar cu o formulă guvernamentală modificată și cu noi compromisuri între partidele așa-zise pro-europene. Surse politice susțin că Nicușor Dan nu se grăbește să facă o nominalizare și preferă mai întâi ca formațiunile parlamentare să negocieze o majoritate stabilă.
În același timp, PSD încearcă să obțină mai multă influență în viitorul Executiv, în timp ce USR și o parte din PNL se opun unei noi formule dominate de social-democrați.
Ce compromisuri ar trebui să facă partidele
Pentru ca Ilie Bolojan să revină oficial în funcția de premier, ar fi nevoie de un acord politic complex. Potrivit analizelor apărute după moțiunea de cenzură, fiecare tabără ar trebui să renunțe la anumite condiții.
PNL ar putea accepta împărțirea unor ministere-cheie și o nouă formulă de rotație guvernamentală, în timp ce PSD ar trebui să renunțe la ideea unui premier propriu în această etapă. De partea cealaltă, USR ar solicita garanții privind anumite reforme și numiri, precum funcția de Avocatul Poporului
Există însă și varianta unui premier tehnocrat sau a unei formule temporare până la stabilizarea majorității parlamentare. Totuși, numele lui Ilie Bolojan rămâne în continuare principala opțiune vehiculată în negocieri.
Bolojan a anuțat că vor fi discuții
Premierul interimar a confirmat că a avut o discuție cu Nicușor Dan înaintea moțiunii de cenzură, însă ulterior nu au mai existat contacte oficiale. Ilie Bolojan a declarat că urmează consultări importante în perioada imediat următoare și a admis că România traversează o nouă criză politică dificilă.
Între timp, Guvernul rămâne interimar și poate gestiona doar problemele curente, fără a adopta măsuri majore sau reforme importante. Presiunea este uriașă și din cauza situației economice, în condițiile în care România trebuie să respecte țintele asumate în fața Comisiei Europene.
Ce urmează pe scena politică
În următoarele zile sunt așteptate consultări decisive la Palatul Cotroceni. Dacă partidele ajung la un acord, Nicușor Dan ar putea merge pe varianta reînvestirii lui Ilie Bolojan, chiar dacă Executivul său a fost demis prin moțiune.
O altă variantă discutată intens este formarea unui nou guvern de compromis, cu susținere parlamentară fragilă, pentru a evita alegerile anticipate și o perioadă lungă de instabilitate politică.
Cert este că România intră într-o etapă politică extrem de tensionată, iar decizia pe care o va lua președintele Nicușor Dan ar putea schimba complet echilibrul de putere din următorii ani.
Foto: caleaeuropeana.ro







[…] Guvern. Declarația vine într-un moment extrem de tensionat pe scena politică, după căderea Guvernului Bolojan și negocierile intense dintre partidele […]