Liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor, George Simion, se află în aceste zile în Statele Unite ale Americii, unde participă la o conferință internațională pregătită de organizația conservatoare Turning Point Action. Evenimentul reunește politicieni și activiști din mai multe state și este dedicat cooperării între mișcările suveraniste și conservatoare.
Conferința face parte din inițiativa numită „Alianța Națiunilor Suverane”, înființată sub tutela organizației fondate de activistul conservator Charlie Kirk, care a fost ucis în 2025. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, la reuniune participă politicieni din aproximativ 50 de țări.
George Simion: „Trebuie să luăm niște hotărâri: cu cine suntem, de partea cui”
Într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale, George Simion a declarat că participarea sa la eveniment arată că partidul pe care îl conduce este conectat la mișcările conservatoare internaționale. Simion a susținut totodată că, în opinia sa, singura direcție politică ce ar putea garanta „lumea liberă” este cea a administrației conduse de Donald Trump.
„Dragi prieteni, vă salut, în următoarele zile vom fi iarăși cu o delegație la Washington DC. Sunt multe voci în țară care vor să facem noi pacea mondială, să aducem liniștea în Orientul Mijlociu. Condițiile noastre nu s-au schimbat. Trebuie să fie pace în lume. Dar, sincer să fiu, în acest moment România este într-o situație în care nu mai avem democrație, alegerile au fost anulate, chiar dacă avem mâine alegeri acestea nu vor fi libere, poporul român nu se poate exprima.
Trebuie să luăm niște hotărâri: cu cine suntem, de partea cui. În acest moment, administrația Trump și doar ideea de lume liberă ne poate salva. Eu voi lua cuvântul mâine într-o conferință cu 80 de participanți din 38 de țări, reprezentanți aleși de către popori, în total vor fi aproximativ 50 de țări cu reprezentanți trimiși la conferință.
Este frustrant că de un an și jumătate ne luptăm și nu reușim să rupem această hidră care controlează țara de 35 de ani. Vom reuși, să nu vă pierdeți speranța, alegerile libere sunt cheia, revenirea la puterea poporului român. Constituim alianțe, ne facem prieteni, suntem respectați la Washington DC. Contez pe fiecare român din țară sau de peste hotare că nu renunță, că se implică în această bătălie și că vom reuși să fim iarăși ce am fost și chiar mai mult. Că vom reuși să fim stăpâni la noi acasă”, a transmis pe reţelele sociale George Simion.
George Simion este acompaniat în vizita din Statele Unite ale Americii de colegii săi de partid, Dan Dungaciu, Ramona Bruynseels și Mihail Neamțu.
Eveniment inițiat de congresmena Anna Paulina Luna
Conferința a fost inițiată de congresmena republicană Anna Paulina Luna, care a mai primit delegația AUR în timpul unei vizite anterioare în SUA. În actuala deplasare, liderul AUR a avut din nou o întâlnire cu aceasta în biroul său din Congres. Într-un videoclip filmat în biroul congresmenei, Simion apare ținând un fursec decorat cu tricolorul României.
„Suntem în biroul congreswoman Anna Luna, un prieten al României, și ne-a dat niște prăjituri cu România. Nu știu dacă să le mâncăm sau nu, că e controversat gestul”, a spus acesta în clipul postat online, înainte de a mușca din fursec.
Momentul a fost prezentat de liderul AUR ca o ironie la adresa unui episod recent care a stârnit controverse în România, când acesta a tăiat un tort în formă de Groenlanda, decorat cu steagul american.
Potrivit organizatorilor, la conferință participă mai mulți politicieni și europarlamentari din spațiul conservator sau naționalist european.
Printre aceștia se numără:
- Markus Frohnmaier, reprezentant al partidului german Alternative für Deutschland
- Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților din SUA
- Anna Paulina Luna, congresmen republican din Florida
- Barbara Bonte, europarlamentar din partea partidului Vlaams Belang
- Petra Steger, reprezentantă a partidului austriac Freedom Party of Austria.
Unele dintre formațiunile politice participante, precum Alternative für Deutschland, au fost clasificate de autorități din Germania drept organizații cu elemente de extremă dreapta.






