Tribunalul Vâlcea a admis, luni, două cereri separate formulate de câțiva lucrători dintr-o primărie din județ, în litigiu împotriva primarului și unității administrativ-teritoriale.
Spor pentru handicap
Instanța a decis obligarea la acordarea unui spor pentru handicap, în cuantum de 15% din salariul de bază, aferent perioadei decembrie 2022 – decembrie 2025.
Diferențe salariale, retroactiv
Aceeași instanță a decis în aceeași zi, în alt dosar, să oblige aceeași autoritate locală pârâtă să achite spor de 15% din salariul de bază și diferențele salariale rezultate din neacordarea acestui drept, pe perioada iunie 2024 – martie 2025.
Inflație și dobânzi
Toate sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație, în plus, tribunalul a stabilit plata dobânzii legale, calculată până la achitarea efectivă a sumelor datorate.
Sentințele nu sunt definitive și pot fi atacate cu recurs. Lucrătorii au fost reprezentați în aceste cauze de Sindicatul Național Forța Legii, o organizație sindicală de profil condusă de Ringo Dămureanu, care apără cu succes lucrătorii din Administrația publică locală și serviciile publice, precum și din Sănătate și Asistență socială.
Foto: vatra-mcp.ro






